marți, septembrie 08, 2015

Ahmed si Alyia

George Dumitrascu în Kirkuk - 2003
Ahmed si Alyia au fost amândoi cei mai interesanți oameni cu care am avut de a face ca și familie în vara anului 2003 când ne-am aflat in Suleiymaniah in Nordul Irakului. Vecinii noștri „de jos” (ocupau partea de jos a casei care noi o închiriam), au rămas figuri familiale care probabil o sa ne rămână in minte tot restul vieții. Ahmed lucra ca inginer de sistem pentru una dintre companiile de telefonie celulara care atunci începuse sa se dezvolte in zona kurdă. Alyia era farmacista la una dintre multele farmacii care împânzeau atunci Suleyimaniah. Alyia deși de origine kurdă, ne îmbia mereu cu mâncare caracteristic arabă învățată în timpul care l-au petrecut când locuia in Bagdad. Amândoi ne-au devenit prieteni buni, întotdeauna ne dădeau ceva făcându-ne pe noi “străinii” să ne simțim tot mai îndatorați. Am aflat mai târziu ca fiul lor mergea la aceeași scoală in limba engleza la care îl înscrisesem si pe Iosua. În tot timpul care l-am petrecut in Iraq au rămas consilieri si traducătorii credincioși ajutându-ne de nenumărate ori să înțelegem cultura si limba kurda si cea araba. Fiul lor a fost probabil cel mai consistent tovarăș de joaca a lui Iosua.
Ca oricare alt kurd, Ahmed si Alyia știau despre vest tot ce era mai rău… adică toate programele murdare care le prindeau prin antena de satelit. Pentru ei vestul era murdar, corupt si putred. Aveam în schimb un avantaj. Ca orice musulmani cu respect real pentru religie erau curioși de învățăturile creștine la care nu aveau acces cu adevărat; noi eram “altfel” pentru ei…. Erau curioși sa ne cunoască, sa vadă ce este așa diferit cu noi…. Pana la urma atât eu cat si Nicoleta ne-am legat de familia lor într-un mod ciudat… oare ce putea fi comun intre noi, misionari pe termen scurt aflați in misiune umanitara si ei… niște musulmani “înrăiți”??
Sigur că discuțiile religioase își făceau de multe ori loc in vizitele reciproce si schimburile de mâncare romano-kurde-arabe. Am învățat cu timpul sa respectam ceasul lui Ahmed de rugăciune. Era modul cel mai public in care el își manifesta evlavia fata de un dumnezeu care credea ca îl cunoaște… Planificam mult prilejul de a le spune evanghelia și acesta nu a venit ușor. Am căutat momentul in care am crezut ca sunt cei mai interesați. Când au auzit, așa cum si ne gândeam, răspunsul lor nu a fost entuziast ci mai degrabă precaut. Pasul de a crede într-un Dumnezeu personal iubitor și iertător a fost prea mare pentru ei, au rămas in expectativa....
Am plecat in iarna lui 2003 din Nordul Irakului cu frustrare dar și cu credință. Am avut senzația că timpul nostru cu ei a fost prea scurt. Aveau nevoie de mai mult timp… poate de ani de zile ca sa ajungă la conceptele elementare legate de mântuire. Credința în schimb a venit din faptul că, in ciuda tuturor evidentelor, Ahmed si Alyia vor ajunge sa îl cunoască cu adevărat pe acest Dumnezeu care, in ciuda prăpastiei culturale dintre noi se poate releva într-un mod in care ei îl vor înțelege cu adevărat.
Au trecut mulți ani din anul zbuciumat 2003. Cu timpul am pierdut legătura cu Ahmed si Alyia dar cu toate acestea undeva în adâncul inimii mi-a rămas un loc cald si iubitor pentru milioanele ca si ei au nevoie de Dumnezeul iubitor cald si personal care eu îl cunosc. 
Am ajuns in anul de gratie 2015 iar acum parca ii vad din nou…. Sunt sute de mii de Ahmed si Alyia și alții ca ei care bat la porțile occidentului căutând o viața mai buna. Au nevoie de Dumnezeu…. Iar eu sunt cel care trebuie sa prezinte evanghelia Lui sfântă, fără pata, fără zbârcitura…. O evanghelie care poate sa schimbe, sa transforme, sa iubească… Nu, nu sunt filo-musulman dar cred într-o evanghelie vie, transformatoare care trebuie propovăduită “la orice făptura”. Răbufnirile de panica si de ura ale multor creștini fata de criza refugiaților nu ne onorează. Ca si samariteanul milostiv suntem chemați sa legăm rănile spunând vestea bună, să plătim hangiului si să credem că ceea ce a spus Hristos va rămâne pentru veșnicie “Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” (Matei 25:40)