![]() |
George Dumitrascu în Kirkuk - 2003 |
Ahmed si Alyia au
fost amândoi cei mai interesanți oameni cu care am avut de a face ca și familie
în vara anului 2003 când ne-am aflat in Suleiymaniah in Nordul Irakului.
Vecinii noștri „de jos” (ocupau partea de jos a casei care noi o închiriam), au
rămas figuri familiale care probabil o sa ne rămână in minte tot restul vieții.
Ahmed lucra ca inginer de sistem pentru una dintre companiile de telefonie
celulara care atunci începuse sa se dezvolte in zona kurdă. Alyia era
farmacista la una dintre multele farmacii care împânzeau atunci Suleyimaniah. Alyia
deși de origine kurdă, ne îmbia mereu cu mâncare caracteristic arabă învățată în
timpul care l-au petrecut când locuia in Bagdad. Amândoi ne-au devenit prieteni
buni, întotdeauna ne dădeau ceva făcându-ne pe noi “străinii” să ne simțim tot
mai îndatorați. Am aflat mai târziu ca fiul lor mergea la aceeași scoală in
limba engleza la care îl înscrisesem si pe Iosua. În tot timpul care l-am
petrecut in Iraq au rămas consilieri si traducătorii credincioși ajutându-ne de
nenumărate ori să înțelegem cultura si limba kurda si cea araba. Fiul lor a
fost probabil cel mai consistent tovarăș de joaca a lui Iosua.
Ca oricare alt
kurd, Ahmed si Alyia știau despre vest tot ce era mai rău… adică toate
programele murdare care le prindeau prin antena de satelit. Pentru ei vestul
era murdar, corupt si putred. Aveam în schimb un avantaj. Ca orice musulmani cu
respect real pentru religie erau curioși de învățăturile creștine la care nu
aveau acces cu adevărat; noi eram “altfel” pentru ei…. Erau curioși sa ne cunoască,
sa vadă ce este așa diferit cu noi…. Pana la urma atât eu cat si Nicoleta ne-am
legat de familia lor într-un mod ciudat… oare ce putea fi comun intre noi,
misionari pe termen scurt aflați in misiune umanitara si ei… niște musulmani “înrăiți”??
Sigur că discuțiile
religioase își făceau de multe ori loc in vizitele reciproce si schimburile de mâncare
romano-kurde-arabe. Am învățat cu timpul sa respectam ceasul lui Ahmed de rugăciune.
Era modul cel mai public in care el își manifesta evlavia fata de un dumnezeu
care credea ca îl cunoaște… Planificam mult prilejul de a le spune evanghelia
și acesta nu a venit ușor. Am căutat momentul in care am crezut ca sunt cei mai
interesați. Când au auzit, așa cum si ne gândeam, răspunsul lor nu a fost entuziast
ci mai degrabă precaut. Pasul de a crede într-un Dumnezeu personal iubitor și iertător
a fost prea mare pentru ei, au rămas in expectativa....
Am plecat in
iarna lui 2003 din Nordul Irakului cu frustrare dar și cu credință. Am avut senzația
că timpul nostru cu ei a fost prea scurt. Aveau nevoie de mai mult timp… poate
de ani de zile ca sa ajungă la conceptele elementare legate de mântuire. Credința
în schimb a venit din faptul că, in ciuda tuturor evidentelor, Ahmed si Alyia
vor ajunge sa îl cunoască cu adevărat pe acest Dumnezeu care, in ciuda prăpastiei
culturale dintre noi se poate releva într-un mod in care ei îl vor înțelege cu adevărat.
Au trecut mulți
ani din anul zbuciumat 2003. Cu timpul am pierdut legătura cu Ahmed si Alyia
dar cu toate acestea undeva în adâncul inimii mi-a rămas un loc cald si iubitor
pentru milioanele ca si ei au nevoie de Dumnezeul iubitor cald si personal care
eu îl cunosc.
Am ajuns in anul de gratie
2015 iar acum parca ii vad din nou…. Sunt sute de mii de Ahmed si Alyia și alții
ca ei care bat la porțile occidentului căutând o viața mai buna. Au nevoie de
Dumnezeu…. Iar eu sunt cel care trebuie sa prezinte evanghelia Lui sfântă, fără
pata, fără zbârcitura…. O evanghelie care poate sa schimbe, sa transforme, sa iubească…
Nu, nu sunt filo-musulman dar cred într-o evanghelie vie, transformatoare care trebuie propovăduită “la orice făptura”. Răbufnirile
de panica si de ura ale multor creștini fata de criza refugiaților nu ne onorează.
Ca si samariteanul milostiv suntem chemați sa legăm rănile spunând vestea bună,
să plătim hangiului si să credem că ceea ce a spus Hristos va rămâne pentru veșnicie
“Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești
foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” (Matei 25:40)